Aveam un blog. Acum vreo 10 zile ar fi împlinit doi ani. Stau şi mă gândesc câtă lume am cunoscut prin intermediul lui... Oameni cu care obişnuiam să vorbesc zilnic, pe mulţi i-am cunoscut şi personal, iar cu unul din ei am încercat mai mult de atât.
A fost frumos, foarte frumos.
Acum nu mai e nimeni online. Persoanele cu care îmi făcea plăcere să discut şi-au închis blogurile şi şi-au schimbat id-urile; probabil că s-o fi lansat moda părăsirii blogosferei, la cât de îmbâcsită a ajuns de toţi analfabeţii şi antitalentele. Singurele amintiri rămase ar fi comentariile neşterse de pe vechiul blog şi arhiva messengerului, pe care o recitesc momentan şi mă apucă nostalgia.
Nu-mi vine să cred cât de repede a-nceput să se depună praful pe ultimii doi ani; de parcă au constituit un capitol de sine stătător, de parcă mi s-au tăiat ramurile şi acum trebuie s-aştept să mi se regenereze într-un alt mediu. Chiar am rămas singură, nu mai pot numi pe nimeni prieten. Anul Nou bate la uşă şi eu nu ştiu cu cine să mi-l petrec. Chiar nu ştiu.
Aş prefera să cunosc pe cineva nou în noaptea de Revelion. Să mă plimb singură prin centrul oraşului, să mă aşez undeva şi să aştept. Să mă abordeze un străin la fel de singur ca şi mine şi să ne strâmbăm împreună la artificii.
Da, cred că asta voi face.
Străine, oare exişti? Vei fi acolo pentru mine?
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu