Next Xmas I'll give you my heart!

Astăzi a fost o zi minunantă, cu sculat târziu, o cafea bună, cu mulţi oameni plini de viaţă, multă energie, multă bună dispoziţie... Azi a fost una din zilele în care mi-am pupat părinţii până i-am albit şi le-am spus că îi iubesc... una din zilele în care îmi venea să dansez pe stradă... şi în care mi-am format noi vise.
Pentru mine urmează o nouă etapă spirituală.

Mă simt din nou copil. Un copil d-ăla naiv, dar energic şi iubăreţ. De-abia aştept luna decembrie...
Pentru colinde, zăpadă, feţe zâmbitoare şi multă, multă dragoste!

Îl aştept pe Moş Nicolae cu ouăle alea de ciocolată învelite din nou în staniol, ouăle Kinder Surprise cu care am crescut.
Aştept vacanţa de iarnă şi sejurul la munte, ca să-mi reîntâlnesc nişte cunoştinţe vechi... şi să cunosc oameni noi.
Aştept emoţia primei ninsori de anul acesta, sperând să mă prindă într-un context magic.
Aştept să plec la colindat în ajun de Crăciun şi să închei datina cu un vin fiert şi cu o felie de cozonac pufos la miezu nopţii.
Aştept să primesc propuneri pentru revelion şi să le împac pe toate cu un taxi alergând nebun în toiul nopţii.
Aştept să ciocnesc paharul de şampanie de Anul Nou şi să îmi pun o dorinţă, spunându-mi că cel ce tocmai a trecut a fost unul dintre cei mai frumoşi şi interesanţi!

Nu-mi mai este dor, retrăiesc!

Molipsitor

Căscatul e mai contagios decât zâmbetul.
Aşa îmi explic această frecventă alegere inconştientă de a te plictisi în loc să lucrezi la împlinirea viselor.

Freak wannabe

Orice am spune, visăm pe ascuns la neconvenţional.

De-aia ascultăm muzică indie şi ne uităm la scurtmetraje de care n-a auzit nimeni, de-aia suntem atraşi de metodele de autodezvoltare şi branding personal, de-aia ne încadrăm în stupida categorie a oamenilor care nu vor să spună ''te iubesc'' orişicum. De aceea ne pierdem nopţile urmărind şi descărcând de pe internet ultimele noutăţi: ca să fim mai informaţi, mai buni decât ceilalţi; ca să scăpăm de viaţa de rahat la care suntem predispuşi genetic.

Orice am spune, visăm pe ascuns să fim diferiţi.

De-aia purtăm pierce-uri, dread-uri şi tatuaje, de-aia visăm la parteneri boemi, de-aia ne place adrenalina descărcată în corp în momentul când facem lucruri nebuneşti. De aceea visăm la Hollywood şi înotăm împotriva valului când vine vorba de modă.

Pentru că amintirile sunt mai dulci dacă ne-am comportat ciudat.

Politeţea fericirii

Încep să cred că zilele mele se împart doar în două categorii: zile în care ofer şi zile în care nu ofer sub nicio formă locul meu din autobuz. :|

E o falsă impresie faptul că, dacă eşti politicos, eşti musai mai împăcat cu tine însuţi şi mai fericit.
Oamenii fericiţi sunt automat mai politicoşi.

Apus

Iubire, arăţi ca o zi de luni...
Privirea ta se veştejeşte-n ochii mei umezi
Precum o frunză-n zăpada de decembrie;
   ai uitat să mă suni.

Te-ascunzi răsărind din vest,
Rătăcind pe meridiane...
Eu te-am aşteptat azi-noapte;
   dimineaţa e un test.

Până şi tu mi te-ai dus,
Dinspre est nu mai răsari...
La mine-i încă întuneric;
   şi nici stele nu-s.

Hobby

Compătimesc pe cei care-şi aleg ca hobby o activitate ce nu se poate desfăşura decât în doi sau în grup, cum e şahul, pokerul sau un alt sport de echipă.

Nu e mai frumos să nu depinzi de altul când vine vorba să-ţi faci o plăcere, cum ar fi răsfoirea unei cărţi, pictatul, gătitul, pescuitul, un sudoku scurt în pauza de masă?

Da' faci cinste?

Vorbeam acum o oră cu o prietenă la telefon, pe care o să am ocazia să o revăd abia în decembrie, când trec prin Bucureşti. Pe principiul long time, no talk, pe lângă activităţile profesionale recente, am întrebat-o (specific feminin, e de înţeles) şi de latura sentimentală. S-a apucat sărmana să-mi înşire timp de 15-20 de minute vreo câteva păţanii demne de... nu ştiu să zic dacă de râs sau plâns... pe care ea le-a trăit cu câţiva tipi cu care a ieşit în ultima vreme în oraş.

Nu vreau să cred că această criză economică a lansat un nou pact mutual între toţi bărbaţii, dar în momentul în care un om cu pretenţii începe să se zgârcească la un desert, la o răcoritoare sau chiar să bată apropoul să achiţi tu consumaţia, eu zic că s-a ajuns cam rău. Eu am crescut într-o familie în care bărbaţii familiei mele plătesc de fiecare dată consumaţia femeilor care-i acompaniază în întregime, fără excepţii. Să înţeleg că asta-i o metodă de educare puţin cam depăşită pentru societatea actuală?

Da, mi s-au întâmplat şi mie astfel de cazuri neprevăzute, cazuri de nesimţire crasă.
M-am învăţat minte. De acum, înainte de orice ieşire în oraş, mereu întreb mai în glumă, mai în serios: ''Da' faci cinste?''.

Ce nevoie mai ai de un bărbat căruia i se pare natural să-şi ia bere pe banii tăi, care-şi comandă fructe de mare la terasă şi apoi spune c-a uitat portofelul acasă? Ce nevoie mai ai de la un bărbat care te roagă să-l împrumuţi şi apoi se face că uită să mai dea banii înapoi, de începi să te simţi tu prost pentru faptul că îi ceri după câteva luni, că poate îl deranjezi pe săracul om?

Ce nevoie ai avea de cineva care mai mult îţi complică viaţa decât să ţi-o înfrumuseţeze, cum ar fi normal?

Nu mă chinuie curentul feminist, din contră, dar apreciez bărbaţii adevăraţi, care înţeleg că rolul lor (devenit chiar genetic, în definitiv) este de a ocroti femeia, de a o respecta şi de a o aprecia pentru oaza de frumos, de afecţiune şi de grijă pentru detaliu pe care ea o aduce în viaţa lui; apreciez un bărbat care ştie cum arată şi se comportă o femeie demnă de admirat, căruia îi surâde ideea cvasipermanentizării stadiului de cucerire şi ştie cum să păstreze persoana de lângă el fără a-i altera sau constrânge în vreun fel personalitatea de care a fost iniţial sedus.

Şi da, asta include plătirea consumaţiei atunci când se iese în oraş!

Sacrificiu?

Se spune că, în film, un montaj perfect este un montaj invizibil.
Ce îi rămâne unui monteur să facă?

Ai accepta să rămâi invizibil... pentru ca ceilalţi să nu-ţi înjure absenţa?
Ai accepta să n-ai de ales decât umbra în detrimentul catastrofalului?

A rămâne invizibil este oare un sacrificiu de sine?

This is your life

Dimineaţa, când ies din bloc, întâlnesc cu regularitate în staţia de autobuz un tip care seamănă foarte mult cu Edward Norton, tipul din Fight Club.

Azi a fost una din zilele acelea obosite de luni ce par trase la xerox.
La fiecare intersecţie accidentală de priviri cu el mă aşteptam să-mi strige This is your life, and it's ending one minute at a time.
Nu l-aş fi contrazis.