Ce faci când eşti confuz, când suferi de acel conflict între raţiune şi simţire? Şi ce inimă să-ţi urmezi dacă nu există un cap care să asculte de ea şi să execute?
Ce faci când nu mai crezi în nimic şi-n nimeni, când totul se dovedeşte o mare farsă şi realizezi că ai fost manipulat, dar sufletul tău încă tânjeşte după un loc de odihnă, după o idee în care să creadă?
Cum e când nu mai crezi în ceea ce până ieri te definea ca personalitate? Cum e să nu mai crezi în nimic şi să devii un sceptic paranoic? Cum e să nu te mai bucure împlinirea viselor adolescenţei?
Ce mă fac? O fi de vină bioritmul?
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu