Cineva, înaintea mea...

Vreau să te iubesc. Totuşi, de fiecare dată când observ cum priveşti anumite lucruri – cum ar fi acea eşarfă din magazin, o cană de cafea, un copac pe malul lacului, banca din parc care-i vis-a-vis de a noastră… nu mă pot abţine să nu mă gândesc… oare îţi aduc aminte de altcineva?

Oare atunci când vezi o anumită eşarfă îţi aduci aminte de fata aia sofisticată, care întotdeauna purta ceva la gât? Când ţii în mână cana aia nenorocită de cafea îţi aminteşti cât de bine o prepara tipa din cartierul tău, de care altădată erai îndrăgostit lulea? Iar banca aceea din parc, la care te holbezi tot timpul în timp ce noi ne odihnim pe a noastră… banca respectivă are cumva vreun trecut feminin?

Mă-ntreb uneori dacă remarci cântecele pe care ţi le murmur înainte să aţipeşti… sau dacă obişnuinţa mea de a-ţi mângâia obrazul ţi se va întipări vreodată în memorie. Iar masajul meu ”incredibil”… oare îţi aminteşte de mâinile altcuiva?

Vreau să te iubesc, m-am săturat să te cunosc. Nu, nu vreau să-mi povesteşti trecutul tău amoros. Nu vreau să ştiu cum te-au rănit fostele tale. Şi eu am răni, totuşi n-am pretenţia să mi le pansezi.

Nu mă interesează cine a fost înaintea mea. Dar de ce te comporţi de parcă ai vrea mereu să ştiu?